În cadrul Centrului Editorial „Integritas” și Centrului de Informare asupra Surselor Istoriei Civilizației Rurale din Republica Moldova "Fossatum", la finele anului 2007, a apărut o lucrare inedită ca temă, formă şi conţinut - planşa color cu harta istorică Ţara Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfînt: ţinuturi, oraşe, cetăţi, ctitorii, aşezări rurale atestate documentar (format 85x106 cm., laminată mat pe ambele părţi, dotată cu şipci de lemn lăcuite şi fir pentru atârnare),  autori: doctorii în istorie Sergiu Tabuncic şi Gheorghe Nicolaev. Ideea elaborării acestei lucrări, precum şi concepţia proiectului, informaţia despre bătălii, oraşe, cetăti, biserici şi mănăstiri, selecţia imaginilor foto, aparţine lui Gh. Nicolaev, iar S. Tabuncic a efectuat lucrul ce ţine de alcătuirea hărţii, şi anume investigaţiile documentare şi elaborarea repertoriului localităţilor rurale, plasarea acestora pe hartă, localizarea regiunilor naturale şi trasarea hotarelor ţinuturilor.

Ţinem să menţionăm, că lucrarea dată a fost concepută drept un omagiu ilustrului domn şi voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt, de la urcarea pe tron a căruia, la 12 aprilie 2007, se împlineau 550 de ani.   

Planşa conţine harta statului moldovenesc de până la anul 1504 şi o serie de ilustraţii reprezentative  pentru epoca ştefaniană. 

Harta, ca element principal al lucrării, include ţinuturile, localităţile urbane şi cetăţile, marea parte a mănăstirilor şi bisericilor, aşezările cu caracter rural (sate, selişti, cătune) şi locurile destinate înfiinţării de noi sate, toate acestea fiind fixate pe hartă cu denumirile lor din epocă. Datele şi informaţiile despre aşezările săteşti provin din actele interne emise de cancelaria domnilor Moldovei, începînd cu cele de la sfîrşitul veacului al XIV-lea – sfîrşitul domniei lui Ştefan cel Mare, şi continuînd cu actele secolelor XVI-XVIII, care conţin menţiuni referitoare la satele din timpul lui Ştefan cel Mare sau al domniilor anterioare. Conform investigaţiilor autorului hărţii, spre sfîrşitul epocii ştefaniene existau circa 2250 localităţi rurale şi urbane, inclusiv 480 în teritoriul dintre Prut şi Nistru (cu excepţia zonei din sud-estul Moldovei, ajunsă în 1484 sub stăpînire otomană, pentru care lipsesc deocamdată izvoarele).

În funcţie de elementele de localizare şi identificare,  furnizate de conţinutul documentelor, localităţile sînt marcate cu semne convenţionale diferite, ele indicînd aşezări identificate cu localizare sigură sau probabilă, aşezări dispărute cu localizare sigură sau probabilă şi aşezări neidentificate sau dispărute cu localizare nesigură. Folosirea acestui procedeu de marcare a aşezărilor a permis de a reflecta mai exact tabloul cartografic al localităţilor existente în acea perioadă şi de a vedea evoluţia ulterioară în timp a reţelei de aşezări, în general, şi în particular a unora dintre aceste localităţi.

Cartarea aşezărilor pune în evidenţă intensitatea de locuire în diferite ţinuturi şi arii geografice ale teritoriului est-carpatic, tabloul habitatului din acest areal urmînd a fi întregit şi nuanţat pe măsura valorificării unor noi surse documentare (în primul rînd cele de la Muntele Athos – Grecia).

Reţeaua dezvoltată de aşezări rurale (exceptînd zonele muntoase şi unele zone de cîmpie) dovedeşte statornicia şi vechimea acestora şi ajută la înţelegerea componentelor civilizaţiei moldoveneşti în epoca lui Ştefan cel Mare ca parte organică a civilizaţiei medievale româneşti.

Harta include, de asemenea, denumirile din epocă ale unor regiuni naturale, locul şi anii celor mai însemnate bătălii, indicîndu-se şi locurile în care existau curţi domneşti.

Lista convenţională care marchează hotarele ţinuturilor nu poate avea în stadiul actual al cercetărilor un grad de mare precizie, ele fiind trasate în conformitate cu rezultatele investigaţiilor ştiinţifice (inclusiv cartografice) de pînă astăzi. Rîurile sînt trecute cu denumirile lor actuale, multe din ele fiind cunoscute încă din epoca medievală.

Pentru a înlesni consultarea hărţii, pe verso-ul planşei este dat indexul alfabetic al aşezărilor cu numerele carourilor corespunzătoare. Aşezărilor istorice din teritoriul Moldovei dintre Prut şi Nistru, anexat la Imperiul Rus în 1812 şi numit ulterior Basarabia, le corespund, în indicele din partea de jos a hărţii, localităţile ori locurile cu care se identifică ele în prezent. Aceste aşezări au fost numerotate, pentru identificarea-localizarea lor stabilindu-se aceeaşi cifră în dreptul localităţilor actuale din indice, scrise în conformitate cu statutul lor administrativ de azi.

Ilustraţiile inserate în planşă reflectă unele aspecte din activitatea militară şi ctitoricească a lui Ştefan cel Mare, precum şi unele crîmpeie din viaţa lui personală. O parte din ele reprezintă construcţii bisericeşti din Ţara Moldovei, dintre care 20 ctitorii ale marelui voievod, una a fiului său Alexandru şi trei a dregătorilor săi (Ioan Tăutu, mare logofăt, Luca Arbore, portar de Suceava, Şendrea, mare hatman), acestea avînd pisanii ce conţin date exacte privind ctitorul şi anii înălţării lor. Materialul ilustrativ include, de asemenea, şi trei lăcaşe de cult, ce nu au pisanii, dar care, conform tradiţiei şi concluziilor susţinute de majoritatea cercetătorilor, sînt cu adevărat ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Printre acestea, alături de bisericile Sf. Gheorghe de la Baia şi  Sf. Paraschiva din Cotnari, se numără şi Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Căpriana. De-a lungul secolelor, majoritatea ctitoriilor au fost reconstruite, în multe cazuri fiind renovate şi picturile murale. Cu toate acestea, ele şi-au păstrat valoarea de odinioară ca monumente de istorie, cultură şi spiritualitate.

În procesul de realizare a investigaţiilor, autorii planşei au beneficiat de sprijinul a doi iluştri medievişti din Republica Moldova şi România, Andrei Eşanu, academician al A.Ş.M. şi Ioan Caproşu, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.    

În deplină concordanţă cu mesajul ei ştiinţific şi didactic, planşa este foarte utilă în procesul de predare-învăţare a istoriei în şcoală, servind la opera de cultivare a dragostei pentru istoria naţională în rîndul tinerei generaţii, trezind totodată interesul elevilor pentru cunoaşterea şi studierea istoriei localităţilor natale.