Războiul din Transnistria. Consecinţe și probleme

 

referat prezentat de Colonelul (r) Alexandru Gorgan, ex-viceministru, Ministerul Apărării (1992-1995, 1997), ex-secretar al Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova  (1995-1997)

 

Onorată asistenţă!

După cum vi s-a comunicat, aceasta masă rotundă este organizată la iniţiativa Institutului de Istorie Socială „ProMemoria” (preşedinte dl Anatol Petrencu, profesor universitar, doctor habilitat în istorie) şi a Asociaţiei Veteranilor Războiului din Republica Moldova, 1992 (preşedinte Al. Gorgan) cu susţinerea practică a Bibliotecii Onisfor Chibu (director Elena Vulpe).

Drept prilej a servit, în primul rând, faptul că ziua de 2 martie, în ajunul căreia ne aflăm, este declarată în 2010 de către Parlamentul Republicii Moldova, drept zi de comemorare a victimelor conflictului armat din primăvara - vara anului 1992. Peste două zile în toate localităţile din ţară urmează să fie organizate diferite manifestări cu caracter comemorativ, consacrate acestor triste evenimente.

În acest context se înscrie şi întrunirea noastră de astăzi. Au trecut aproape 20 de ani de la declanşarea acestei tragedii. Dar o poziţie clară, referitoare la problema dată, în societate nu există. Cauzele şi consecinţele, „autorii” acestei tragedii sunt până în prezent tratate în mod diferit nu numai în plan extern dar şi în interiorul țării Chiar și existența hotărârii CEDO din 2004, care a definit cine este agresorul şi cine sunt victimele, nu a pus capăt acestor discuţii. În Federaţia Rusă, precum și în a. n . rmn, în alte zone separatiste ca Abhazia, Carabahul de Munte, Osetia de Sud, Republica Moldova este declarată ca „agresor”, iar cauzele războiului sunt declarate că au la baza conflictul etnic. Ceia ce nu corespunde adevărului.

Cu regret, această poziţie o împărtăşesc şi unele cercuri politice (de stânga) din Chişinău, precum şi mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova, îndeosebi vorbitori de limbă rusă (ruşi, găgăuzi, ucraineni,  bulgari etc.). Motive sunt mai multe, dar în primul rând se evidenţiază lipsa de coerenţă, interes şi responsabilitate din partea guvernărilor de la Chişinău. Negativ a fost influenţată situaţia timp de 8 ani de guvernarea comunistă, în perioada anilor 2001-2009, când s-a schimbat vectorul politic. Poziţia, referitor la problema transnistreană, nu se deosebea mult de cea de la Moscova şi Tiraspol şi venea în contradicţie cu hotărârile instituţiilor internaţionale.

Toate încercările mai multor persoane de a face lumină  în această problemă, cu regret, nu s-au încununat cu succes. Au fost ignorate propunerile creării la nivel de stat a unei comisii speciale, cu includerea în componenţa ei a specialiştilor – istoricilor, care minuţios ar examina şi stabili obiectiv cauzele şi consecinţele acestui război. Iar ulterior ar fi elaborat un document oficial, care ar trata obiectiv ce s-a întâmplat în Republica Moldova în anul 1992. Această concluzie ar servi drept bază pentru elucidarea evenimentelor respective în manualele de istorie pentru elevii şcolilor și liceelor, precum și pentru studenţi. Dar nu în aşa mod cum astăzi sunt tratate în manualele de istorie în instituţiile de învăţământ din regiunea transnistreană editate la Moscova.

Aici este necesar de menţionat, că în ultimii ani au apărut mai multe materiale, memorii, cărţi, unde sunt descrise evenimentele din 1992. Însă, cu regret, unii autori, neavând la dispoziţie informaţii veridice și documente, sunt în multe cazuri subiectivi. Mai mare interes prezintă materialele, cărţile publicate de către autorii-participanţi la acest conflict armat, ţinând cont că funcţiile deţinute în acea perioada le-au dat posibilitatea să cunoască lucrurile în de aproape, sa dispună de mai multe documente oficiale, adică să fie mult mai obiectivi. Drept exemplu poate servi cartea „Дни затмения. Хроника необъявленной войны” recent editată la editura „Universul”, autorul cărei este ex-ministru de interne şi al apărării în perioada 1990-1992, general de divizie Ion Costaş prezent astăzi la întrunirea noastră. În această carte sunt prezentate în premieră mai multe documente, care justifică concluziile autorului şi varsă lumină asupra evenimentelor importante din acea perioadă, spulberă multe speculaţii la întrebarea  care sunt cauzele adevărate și autorii războiului din Republica Moldova, cine sunt agresorii şi victimele lui.

Tot în acest context vreau să menţionez că ar fi păcat dacă am ignora mărturiile participanţilor la aceste evenimente, memoriile persoanelor  implicate nemijlocit. Din acest motiv astăzi la Masa Rotundă au fost invitaţi: generalul de divizie (r), ex-deputatul în Primul Parlament al Republicii Moldova, ex-ministru de interne şi al apărării în perioada anilor 1990-1992 Ion Costaş, generalul de brigadă (r) Petrică Nicolae, fost comandant al trupelor pe platoului Cocieri, ex-şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, generalul de brigadă (r), Grosu Vasile, fost şef al trupelor de artilerie în perioada a. 1992, ex-şef adjunct al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, generalul maior de justiţie Troenco Valeriu, fost comisar al Comisariatului de Politie Călăraşi, ex-viceministru de Justiţie, colonelul (r) Botnarevschi Virgil, participant la evenimentele de la Tighina din iunie 1992, ex-şef al Departamentului Administrativ Militar, locotenent - colonelul Ciobanu Vitalie, doctor in ştiinţe istorice, şef al Muzeului Armatei Naţionale, preşedintele a Asociaţiei Istoricilor Militari.

De asemenea, sunt bineveniţi pentru a participa la discuţia de astăzi Anatol Ţăranu, doctor în istorie, ex-deputat în Primul Parlament al Republicii Moldova, analist politic, Oazu Nantoi, analist politic, timp de 20 ani preocupat de problemele transnistrene, Viorel Cibotaru, colonel (r), analist politic.

Fiind interesaţi de tematica pusă astăzi în discuție, au fost invitaţi domnul Andrei Safonov ex-deputat in Primul Parlament al Republicii Moldova, istoric, ziarist din zona transnistreană, Grigore Volovoi, ex-deputat în Primul Parlament al Republicii Moldova, director al companiei de Radio şi Televiziune “Novaia Volna”, Tighina.

Un interes deosebit prezintă participarea la Masa Rotundă a mai multor istorici, inclusiv de la Institutul de Istorie Socială “ProMemoria” în frunte cu profesorul universitar, doctor habilitat în ştiinţe istorice Anatol Petrencu, precum şi studenţi ai Facultăţii de Istorie și Filosofie, USM. Pentru a înţelege mai bine care au fost cauzele și cine sunt adevăraţii autori ai conflictului militar din 1992, am considerat  important să Vă  aduc la cunoştinţa, foarte pe scurt, evoluția evenimentelor social-politice din Republica Moldova şi din alte state europene, inclusiv din fostele republici unionale ale URSS din acea perioadă.

La sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut Moldova s-a pomenit la periferia unui imperiu care se zbătea în convulsii înainte de moarte. Dezvoltarea economică a URSS a început să dea semne grave, scăzând  semnificativ. În republicile unionale au început procesele de renaştere naţională. Conducerea URSS căuta în disperare soluţii pentru păstrarea imperiului.

În RSSM s-au început aceleaşi procese ca și în alte republici unionale - de democratizare a societăţii, de lichidare a monopolului PCUS, de promovare a valorilor naţionale - revenirea la grafia latină, declararea limbii moldoveneşti (române) ca limbă de stat, adoptarea legii despre tricolor ca drapel de stat, declararea suveranităţii și independenței statale. S-au creat condiţii când oamenii au început să cunoască adevărul istoric ascuns de ideologia comunistă, sovietică. S-a aflat conţinutul protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, în rezultatul căruia au fost împărţite sferele de influenţă între Germania Nazistă şi Uniunea Sovietică şi în baza căruia Basarabia a fost ocupată de către URSS. Schimbarea forţată a denumirii limbii vorbite, rusificarea populaţiei băştinaşe începând cu anul 1812, trecerea „de buna voie” a bisericilor de la BO ROMÂNĂ la BO RUSĂ, deportările masive şi nimicirea a zeci de mii de oameni gospodari, intelectuali basarabeni au influenţat situaţia social-politica din ţară. Aceasta a stat la baza ne-dorinţei poporului moldovenesc de a trăi mai departe în componenţa imperiului sovietic.

Însă aceasta nu era pe placul conducerii URSS – a preşedintelui M. Gorbaciov şi a preşedintelui Sovietului Suprem A. Luchianov. Aceste persoane şi sunt autorii dezmembrări RSSM. Despre acest „viitor” conducerea de atunci a Moldovei a fost avertizată de către M. Gorbaciov ( declaraţie afirmată în memoriile sale de M. Snegur şi de I. Costas în cartea “Дни затмения. Хроника необъявленной войны” ). Acelaşi lucru a fost confirmat oficial şi de către fostul preşedinte al Dumei de Stat a Federației Ruse, G. Selezniov.

Mişcările separatiste în Transnistria şi Găgăuzia au fost plămădite la Moscova şi, ulterior, realizate cu sprijinul deplin al Federaţiei Ruse. Drept dovadă pot servi mai multe fapte, iar una din ele este deosebit de convingătoare. În cartea generalului  I. Costaş este publicată copia agendei de lucru a ex-preşedintelui Sovietului Suprem al URSS, A. Luchianov în care nu veţi găsi nici o zi când  „tătucul” nu s-ar fi întâlnit cu unul sau altul din actorii separatismului și nu ar fi discutat la tema dată. Aceiaşi grijă se observă din partea conducerii Federaţiei Ruse și astăzi – întâlniri la Moscova cu liderii de la Tiraspol, decorarea acestora cu diferite ordine, diplome (ultima diplomă i-a fost înmânata bașcanului Găgăuziei, M. Furmuzal, de către Guvernului Federaţiei Ruse, între turul I și II al alegerilor din Comrat).

Continuă susţinerea Transnistriei şi în domeniul economic - 15 dolari supliment la pensie din partea Federaţiei Ruse. Gazul şi energia electrică în raioanele din stânga Nistrului, primite din Rusia, sunt de aproape 7-8 ori mai ieftine decât la Chişinău. Pentru realizarea practică a ideilor separatiste în Transnistria, au fost delegate de către Moscova zeci de persoane cu o pregătire specială şi fără nici o legătură cu acest popor şi teritoriu. Chiar şi astăzi în componenţa Guvernului a. n. rmn doar  2-3 persoane sunt născute și educate în Moldova; nici unul dintre miniştri nu este de naţionalitate moldovean (român). Tocmai aceste persoane delegate cu misiuni speciale, au fost în fruntea rezistenţei dure împotriva noilor schimbări – aprobarea limbii băştinaşilor în calitate de limbă de stat (în baza grafiei latine), a tricolorului ca drapel de stat, declaraţiilor de suveranitate şi independenţă. A fost perioada când se întâmplau lucruri paradoxale - cei care nu ne cunoşteau limba ne învăţau cum se numeşte ea. Tot ce era naţional şi valoros pentru băştinaşi era respins cu violenţă. Împotriva acestor procese se organizau numeroase greve. Forţat au fost lichidate toate organele statale ale Republicii Moldova în zona transnistreană. Deseori, manifestările antistatale, separatiste, îndreptate împotriva introducerii limbii de stat și a tricolorului erau organizate cu mult mai înainte decât însăşi producerea acestor evenimente.

Treptat s-a trecut de la proteste la lichidarea instituţiilor statale ale Republicii Moldova şi crearea noilor structuri administrative în această zonă, subordonată deja Tiraspolului. Alegerea lui I. Smirnov în calitate de preşedinte a a. n. rmn s-a produs cu o săptămână înainte de alegerile prezidenţiale din Moldova. Crearea reală a forţelor armate în Transnistria, a miliţiei şi securităţii s-a produs  rapid şi energic, fiind asigurate cu armament şi muniţii din depozitele armatei a 14-a a Federaţiei Ruse. „Poveştile” cu detaşamentele de femei, în frunte cu cunoscuta Galina Andreeva, care dezarmau unităţile militare şi scoteau de acolo tehnica militară, armamentul şi muniţiile pot să rămână şi în viitor doar ca poveşti. Trecerea unor unităţi militare, generali şi ofiţeri din unităţile militare a Federației Ruse, dislocate în Transnistria, sub jurisdicţia Tiraspolului putea şi se întâmple dar cu consimţământul şi binecuvântarea Moscovei. Faptele sunt nenumărate, dar unul este culmea - însăşi comandatul armatei a 14-a Federației Ruse a trecut sub jurisdicţia Transnistriei (general-locotenent Iacovlev).

La începutul anului 1992, situația era tensionată şi se asemăna cu un butoi de pulbere. Pentru a exploda, se cerea doar o scânteie, un foc. Şi acest foc a fost găsit, care a și servit drept motiv pentru începerea propriu-zisă  a războiului. Nimic nou. Aşa a fost întotdeauna - şi în primul şi în al doilea  război mondial. La 1 spre 2 martie 1992 a fost luat cu asalt ultimul bastion al statalităţii Republicii Moldova - comisariatul de poliţie din or. Dubăsari, sub pretextul reacţiei (revoltei) populaţiei din oraş la faptul uciderii în condiţii misterioase a şefului miliţiei din acest oraş I. Sipcenco. Atunci au apărut primele jertfe.

În rezultatul acestui conflict, de la 02.03.1992 până la 21.07.1992 (data semnării acordului de încetare a focului de către Preşedintele Republica Moldova, M. Snegur, și Preşedintele Federaţiei Ruse, B. Elţin) şi-au pierdut viața circa 1000 de oameni din ambele părţi (peste 300 din partea Moldovei), mii de persoane au fost rănite şi au devenit invalide, mii de case au fost distruse. Mii de persoane au devenit refugiaţi în propria ţară. 20 % din teritoriul Republicii Moldova, prin forţă şi cu ajutorul Federaţiei Ruse a fost rupt din trupul ţării, ceia ce constituie o crimă și o încălcare gravă a legislaţiei internaţionale. 1/5 din populaţia ţării până astăzi se află sun ocupaţia forţelor străine şi este supusă persecutării şi maltratării după bunul plac al regimului lui I. Smirnov. Aici sunt încălcate în mod deschis drepturile elementare ale omului – dreptul  la libera circulaţie, dreptul constituţional de a alege şi a fi ales în organele de stat în perioada alegerilor locale şi parlamentare. Până astăzi, posturile de control ale administraţiei de la Tiraspol zilnic supun unor controale neîntemeiate şi intimidări mii de cetăţeni ai Republicii Moldova.

Nu cred că sunt argumente în susţinerea acţiunilor ilegale ale structurilor de forţă de la Tiraspol, în cazul perioadelor electorale din Republica Moldova, când sunt blocate drumurile spre secţiile de votare şi devastate localurile unde trebuie să se desfăşoare alegerile (s. Corjova, r. Dubăsari). Drept dovadă pot servi de asemenea miile de oameni din zona transnistreană care sunt nedreptăţiţi, daţi dispăruţi, răpiţi, judecaţi de către organele neconstituţionale la zeci de ani de puşcărie, fără a avea la bază dovezi justificate. În anul 2004 CEDO a examinat dosarul grupului Ilaşcu, şi a determinat că vinovata in conflictul armat din 1992 se face Federaţia Rusă, iar Republica Moldova este declarata parte vătămată. Însă în a. n. rmn hotărârea CEDO nu a fost recunoscută, şi nici executată.

Pe rol la CEDO astăzi se află dosarul vizavi de încălcarea drepturilor copiilor din zona transnistreană la studiere în limba maternă (română), aleasă de părinţi. Din această listă lungă a fărădelegilor regimului ilegal şi nerecunoscut în plan internaţional fac parte şi condamnările la anii grei de detenţie a cetăţenilor Republicii Moldova Ernest Vardanean şi Ilie Cazacu. Iar ce ţine de întrebarea: conflictul din 1992 este un conflict îngheţat sau altceva?sunt de părerea că războiul continuă, numai că a luat altă forma. Nu se împuşcă, dar numărul victimelor continua să crească. Băştinaşii sunt în continuare supuşi unui genocid cultural, etnic. Copii moldoveni (băştinaşi) sunt lipsiţi de dreptul de a studia în limba română, limba de stat a Republicii Moldova. Din acest motiv majoritatea din ei sunt nevoiţi să înveţe într-o limbă inexistentă, în baza grafiei chirilice, inventată încă pe timpurile lui Iosif Stalin. În şcolile unde învaţă moldovenii din Transnistria sunt condiţii cu mult mai rele decât în cele cu predate în limbă rusă din zonă. Învăţământul aici este organizat după programe şi manuale învechite (de 25-30 ani) sau editate la Moscova, care au un conţinut antistatal.

Ca rezultat, anual scade numărul copiilor care studiază în şcolile „moldoveneşti” și, respectiv, a numărului acestor scoli. Pentru a nu-i lipsi pe copii de viitor, mulţi părinţi din Transnistria sunt nevoiţi sa-i dea la studii  în şcolile cu predare în limba rusă. Iar aceasta deja face parte din procesul de denaţionalizare, început încă în 1792, adică de aproape 220 ani în urmă. Astăzi numai în jur de 50% din copiii băştinaşilor învaţă în şcolile cu predare în limba materna (în baza grafiei chirilice). Iar organizarea procesul educaţional după programele și manualele Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova are loc numai în 8 (opt) instituţii de învăţământ, care au un statut special, nestatal pentru Transnistria. Aceste instituții – 5 (cinci) licee (Tighina, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița) și 3 (trei) gimnazii (Tighina, Corjova, Roghi) -  activează în localuri închiriate și  nu dispun de condiţii elementare pentru activitate:  lipsesc , laboratoarele de chimie şi fizică, bibliotecile, punctele medicale, sălile pentru sport și festivităţi, ospătăriile, . Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din or. Grigoriopol activează de 8 ani în refugiu - la 17 km de oraş, în s. Doroţcaia, raionul Dubăsari. Nu cred că astfel de exemple de maltratare și genocid cultural mai pot fi găsite în Europa și pe alte continente.

Şirul de ilegalităţi ar putea continua, dar nu acesta este scopul nostru de astăzi. Am dorit doar să vorbesc cu argumente despre cauzele şi consecinţele acestui război. Poporul nostru nu face parte din popoarele care doresc să-i lipsească de drepturi pe conlocuitori – ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari, polonezi etc.  care locuiesc pe acest pământ. Dar, totodată, nu putem admite ca în casa proprie să fim umiliţi şi lipsiţi de drepturile  de care trebuie să se bucure toţi oamenii de pe glob. A venit timpul să conştientizăm situaţia concretă şi să facem tot ce ne stă în puteri pentru a contribui la soluţionarea definitivă a diferendului transnistrean, ca în Republica Moldova să poată trăi în armonie reprezentanţii tuturor etniilor pe care soarta i-a adus pe meleagurile noastre.